Bună, mă numesc Ioana Ştefan şi aş dori ca prin intermediul rubricii mele să redescoperim împreună frumuseţea literaturii şi a artei. Ideea mea este aceea de a încerca să arătăm că există şi alte moduri de a concepe arta, şi anume un mod anume al fiecăruia dintre noi. Am ales pentru primul număr o temă bazată în general pe un sentiment ce ne încearcă pe toţi şi pe care dorim să-l prezentăm cu ajutorul acestor scrieri, născute din sufletele şi mintea liceenilor.

Dacă ideea noastră vă place, vă rugăm să trimiteţi şi creaţiile voastre la adresa: revista_phoenix@250x.com Astfel veţi avea ocazia de a participaţi la un concurs de creaţie pe tema: ”Decepţii în dragoste”, iar creaţiile, ce vor ieşi câştigătoare, vor fi publicate în revista noastră. Eu vă urez succes şi sper că revista noastră vă va fi pe plac!

Ploaie de lacrimi-ÎNCĂLZEŞTE-MĂ !

Ştefan Ioana

cls.XI A.

Ploua...picurii ploii îmi pătrundeau în minte. Stăteam îngândurată şi aceşti picuri, prin căderea lor banală, parcă ,îmi aminteau de El. De ce tocmai de El ?

Păi ,el era aşa...era calm precum ploaia, era tandru şi blând precum ploaia este cu plantele cărora le redă viaţa, dar totodată era neîndurător ca şi furtuna. Era şi rece uneori, iar când mă privea cu acea răceală, pe care o purta în ochi... mă îngheţa, aşa cum mă îngheaţă acum picurii ploii, ce-mi cad pe creştet.

Păcat că s-a sfârşit această ploaie...îmi spun acum. Era aşa de frumos, să-mi amintesc de el. Dar uite!! Răsare soarele şi simt acum căldura lui. După proaspăta-i mireasmă tânjeam de mult, de pe când nu o cunoşteam, iar acum de curând am pierdut-o...

Când soarele-mi inundă sufletul mă întorc lângă El ,simt cum braţele lui mă mângâie; cum buzele lui mă alintă, cum ochii lui privesc spre aceleaşi depărtări spre care priveam şi eu.

Era o noapte de mai, pe când ne-am cunoscut; fără să fi ajuns să-mi dau seama, colindam străzile, ţinându-ne de mâna...îmi amintesc ş-acum clipa când le-a luat într-ale lui şi mi-a şoptit: ”Eşti sinceră!” L-am privit şi cred că atunci am văzut pentru prima oară cum răsare soarele. Când am privit în ochii lui cei negri, ca doi tăciuni fumegânzi, nu am văzut decât văpaia ce sta gata să se aprindă. Brusc frigul dispăruse, iar eu aş fi putut sta o eternitate doar să-l privesc şi să-i simt căldura.

Atunci era un înger care-mi împărtăşea cele mai bune poveţe. Era un idol, iar eu nu eram decât un biet frenetic ce-şi dorea să-i fie alături. Apoi s-a stins acea flacără din priviri şi-n locul ei se găseşte un crunt întuneric... îngerul meu dulce devenise un demon şi-n îndărătnicia lui mă-ndepărta tot mai mult...mai mult... mai mult ...până ce s-a sfârşit...

Acum am rămas aceiaşi fiinţă blajină... am rămas să îmbrăţişez sfârşitul, să simt durerea acelor licăriri pierdute, iar din ochii mei să curgă veşnic şiroaie de lacrimi, care vor forma o ploaie la fel de rece ca şi trădarea lui şi care, cine ştie dacă mă vor mai încălzi vreodată ...

EU-TU

Amaltheia

Cls. XI A.

Din pulberea albastră a luminii,

Din negura grea a nopţii

S-a plămădit în chip,

A luat nume şi a zburat.

A renăscut pentru a muri,

A trăit pentru a iubi

Şi-a suferit pentru a şti,

Ce-nseamnă între oameni ca să fii.

Misterul vieţii

(-eseu-)

Pricăjan Carmen

Cls. XI A.

Ce este viaţa? Poate că mulţi ne întrebăm asta şi poate că mulţi n-am găsit încă răspunsul. Care este menirea noastră pe această lume? Greu de răspuns, dar totuşi nu imposibil.

După menirea unor savanţi, menirea noastră este evoluţia spirituală, însă după părerea altora este aceea de a ne trăi destinul.

Viaţa înseamnă o permanentă încercare, în care balanţa se echilibrează în funcţie de felul în care acţionăm sau reacţionăm. Se spune că în viaţă trebuie să cauţi; iar uneori, când ai găsit

ce-ai dorit, te stingi. De ce e oare aşa de crudă viaţa cu noi? Nu ştim...Şi nici nu cred că avem dreptul să întrebăm asta. Conform domeniului biblic, după această viaţă vine o alta, însă de data asta, plină de fericire şi frumos.

Viaţa pământească cuprinde o serie de perioade: cea a copilăriei, cea a maturităţii şi cea a senectuţii. Încă din prima zi şi până în ultima, în noi există un sentiment profund şi fundamental: dragostea.

De o vârstă cu fiinţa umană ,dragostea s-a născut, a bucurat, a inspirat şi a creat fericire şi împlinire, a adus lacrimi şi durere, a născut dorinţi şi vise.

Viaţa este ceea ce nu poate fi definit exact, ceva complex; ar trebui să fim mândri că o avem şi că o putem trăi; că ne putem realiza visurile ...

Tristeţe

Amaltheia

Cls.XI A.

Când durerea cuprinde în lacrimi sufletul tău

Înfruntă-ţi destinul şi aspiră spre fericire

Ascultă-ţi inima şi dezvăluie tainele sale

Arată celorlalţi frumuseţea spiritului tău

Nu fugi din faţa greutăţilor, găseşte fericirea…

Iubeşte şi totodată durerea se va topi în oceanul cald al dragostei.

Lacrimile tale vor dispărea sub căldura sărutărilor.

Iubeşte şi vei fi fericit, tristeţea se învinge prin antiteza urii.

Deschide-ţi inima şi alungă ura.

Astfel pacea eternă îţi va domina sufletul.

Fără speranţă

Rusu Ioana

Cls. XI A.

O, iubirea mea, cum geme inima de dragul tău! Unde eşti? În inima cărei fete te-ai ascuns? Cine te orbeşte atât de tare, încât să nu vezi sclipirea din ochii mei? Oare chiar nu vezi că fiecare gest, fiecare mişcare a mea trădează o dragoste atât de ascunsă?

Ai făcut în aşa fel încât până şi nisipul din clepsidra dragostei să crească şi să descrească în neştire. Aş vrea să plâng, să plâng că nu eşti al meu şi poate... nu vei fi niciodată. Te iubesc, cum n-am iubit pe nimeni... şi tu n-ai nici o vină! Tu n-ai făcut nimic dar eu m-am îndrăgostit de fiecare gest al tău.

Aş vrea să fii al meu, dar ştiu că nu se poate şi chiar dacă ar fi posibil, nu cred că am fi împreună. Şi ştii de ce? Pentru că te iubesc atât de mult, încât m-am speriat de propriile-mi sentimente. Mi-e teamă că, odată al meu, nu-ţi voi mai putea da drumul, iar când ne vom despărţi, vei lua o parte din mine, din viaţa mea , fără de care nu cred că pot trăi.

Şi poate că aşa e mai bine, poate, dacă nu te voi mai vedea ,încetul cu încetul te voi uita. Iar dacă nu, voi învăţa să te uit, să uit să tresar la auzul vocii tale, să mă înfior la vederea ta, pentru că aşa sunt sigură ,că în final, voi uita...SĂ TE IUBESC.